Alege corect!

Harta telecomenzilor sau cum asiguri controlul rulourilor exterioare electrice MCA

Telecomanda este astazi un dispozitiv nelipsit in viata noastra, fiindu-ne de un real ajutor pentru manevrarea aparatelor de interior. Primul model de telecomanda a fost inventat in anul 1898 de catre Nicola Tesla si a functionat prin unde radio, iar cativa ani mai tarziu, in 1950, a aparut prima telecomanda cu fir dedicata televizorului. Aceasta a fost dezvoltata, la randul sau, de catre Robert Adler care a reusit, 6 ani mai tarziu, sa dezvolte o telecomanda fara fir, actionata prin ultrasunete.

Noul concept de „casa inteligenta”, tot mai prezent pe buzele utilizatorilor de peste tot din lume, se bazeaza foarte mult pe utilizarea telecomenzii, iar aceasta devine cu atat mai valoroasa cu cat poate controla, simultan, mai multe obiecte si cu cat nu poate fi gasita, cu usurinta, pe piata sau nu poate fi replicata. Casele „inteligente” sau „conectate” sunt tot mai atragatoare pentru fiecare dintre noi datorita accesibilitatii si fiabilitatii lor, aceasta piata transformandu-se dintr-una de nisa, intr-una de larg consum. Astfel, daca in 2015, in Europa si America de Nord existau 18 milioane de case conectate, se estimeaza ca numarul acestora va ajunge, pana in 2021, la 150 de milioane.


Rulourile exterioare electrice MCA se incadreaza perfect in conceptul de „casa conectata” si sunt automatizate cu tehnologii Somfy, renumit producator de profil francez si unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de sisteme de acest tip. Rulourile MCA sunt automatizate, astfel, cu ajutorul a doua tipuri de tehnologii Somfy. Primele dintre acestea sunt tehnologiile RTS si au fost dezvoltate pe baza de unde radio care sunt parte integranta a unui protocol radio (Radio Technology Somfy), ce poate actiona pana la o distanta de 20 de metri, chiar daca traseul traverseaza doi pereti de beton. Cea de-a doua gama include tehnologii de tip io-homecontrol® care sunt tehnologii wireless multi-brand ce fac parte dintr-un un protocol de comunicatie dezvoltat de un grup de producatori renumiti pe plan international (precum Somfy, Philips, Velux, Renson, Hitachi, Danfoss, G-U, BKS etc.) pentru a avea o platforma de comunicare comuna.

Pentru controlul dispozitivelor automatizate cu tehnologiile sale, Somfy a creat mai multe tipuri de telecomenzi si sisteme de comanda care ajuta utilizatorul final sa aiba un control total asupra aparatelor din locuinta sa, eliberandu-l, in acelasi timp, de grija cablurilor care sunt incomode, inestetice si ocupa, de fiecare data, spatiu pretios. Iar rulourile exterioare electrice MCA pot fi actionate, astfel, cu usurinta, prin intermediul acestor telecomenzi.

Harta telecomenzi

Rulourile MCA automatizate cu tehnologii io-homecontrol® pot fi controlate atat individual (cu unitati de comanda Smoove io si telecomenzi Situo 1 io), cat si centralizat (cu telecomenzi Situo 5 io sau Nina Group). Telecomenzile Situo 1 io sunt destinate unui singur echipament sau mai multor echipamente dintr-o camera, fiind prevazute cu 1 canal pentru o aplicatie sau mai multe aplicatii, in timp ce telecomenzile Situo 5 io sunt telecomenzi de grup centralizate, fiind prevazute cu 5 canale. Cea de-a treia categorie de telecomenzi sunt cele din gama Nina Group io care sunt modele centralizate, dedicate lansarii de scenarii pentru gestionarea echipamentelor casei si care asigura inclusiv posibilitatea de programare, in avans, a actiunilor.

Rulourile MCA automatizate cu tehnologii RTS pot fi comandate, de asemenea, individual (cu unitati de comanda Smoove RTS - tactil sau origin si telecomenzi Telis 1 RTS), precum si centralizat (cu telecomenzi Telis RTS sau dispozitive Keytis RTS).
Portofoliul MCA Grup include, de asemenea, si o a treia categorie de rulouri - cablate - ce pot fi comandate cu ajutorul unitatilor de comanda Inis Uno si Duo, Smoove UNO io si Centralis UNO RTS.

Beneficiile utilizarii rulourilor exterioare electrice MCA ce pot fi controlate prin telecomenzi depasesc de mult granitele confortului si pe cele ale comoditatii. Atunci cand ne hotaram sa utilizam sisteme de automatizare, trebuie sa mai stim ca acestea maresc nivelul de siguranta a casei si pot conduce la reducerea cu 40% a costurilor de incalzire in anotimpul rece.

.
© 2024 MILCA SRL. | Termeni si conditii |  A.N.P.C. - www.anpc.ro
| CUI: | NR Reg. Com.:
Cont IBAN: | Banca: